De ce nu poate tranzitia sa fie usoara

sursa foto: https://celebranthonorfreeman.com/transitions/

Tranzitie… un cuvant de care probabil cei mai multi s-au saturat, cuvant asociat mai ales cu perioada de trecere de la regimul comunist la cel capitalist.

De fapt notiunea de tranzitie e asociatia de milenii cu idea de rite du passage, ritual de trecere intre doua etape ale existentei.

Noua nu ne lipsesc defel perioadele de trecere intre diferite stadii ale vietii, dar cu siguranta ducem lipsa de sprijin pentru a traversa perioadele de trecere (tranzitie) intre ele.

Prima mare tranzitie este procesul nasterii. Pentru unii mai lina, pentru altii mai dificila, nasterea este un proces in care bebelusul este implicat activ.

Suntem dotati cu o anumita inteligenta care ne spune instinctiv cam ce ar trebui sa facem ca sa depasim momentul critic (nasterea – trecerea de la viata intrauterina unde toate conditiile sunt constante si unde suntem complet dependenti de gazduirea corpului mamei, la viata in afara uterului, unde trebuie sa respiram singuri, sa fim hraniti, incalziti, curatati, alinati etc).

Daca la nastere mama si bebelusul sunt asistati de persoane constiente si competente, tranzitia poate fi si este usurata. E foarte important sa avem in jur persoane care inteleg ce se intampla si care sunt, cumva in afara procesului de trecere, asistenti obiectivi, si asta pe tot parcursul vietii.

Problema in zilele noastre este ca, la nastere primim cam singura forma de asistenta in tranzitie, prin lunga si complicata noastra viata, desi ne asteapta pe parcurs suficiente alte astfel de treceri.

Trecem de la viata fara griji (teoretic) la viata de scolar. De la viata de copil, la pubertate si suportam care cum putem influenta hormonilor si a culturii predominante asupra starii noastre emotionale si asupra stimei noastre de sine si a felului cum intelegem ca lumea doreste sa ne comportam. Daca puberii ar avea langa ei persoane care sa ii ghideze, care sa le usureze confuzia si sa ii incurajeze sa fie autentici si sa accepte ca trec prin schimbari, oare cum ar fi? Ma intreb adesea, oare cum se simt copiii atunci cand corpul li se transforma, atunci cand emotiile le sunt colorate de doze salbatice de noi hormoni si neurotransmitatori, cand incep sa simta chestii ciudate si noi legate de ceilalti si cand exista un singur model ideal de urmat? Cum poti sa treci prin toate astea fara sa te pierzi?

Iei de bun ce iti spun prietenii? Internetul? Bunica? Dar sunt atat de multe pareri contradictorii! In cine sa te increzi?

Apoi urmeaza noi si noi tranzitii. De la distractii si pierdut nopti, veri, ierni, la viata de salariat. De la viata de celibat la cea de cuplu, de la viata in cuplu la viata de parinte, de bunic, de la viata plina de erotism si senzualitate/ sexualitate la una mai putin colorata de senzatii intense, de la un corp robust, plin de vitalitate la unul imbatranit, de la o profesie considerata banoasa la una vocationala sau invers, de la o sanatate de fier la una din ce in ce mai subreda, de la sanatate la boala, de la viata la moarte.

Cu totii trecem prin schimbari, dar cati dintre noi ne bucuram de suportul unor ritualuri de trecere? Cati ne oferim timpul necesar tranzitiei cu tot cu ambivalentele, incertitudinile, dilemele si greutatile deciziilor sau valurilor de emotii care le insotesc?

Trec printr-un val de schimbari de cativa ani. Schimbari contextuale, pe care le-am decis si schimbari naturale asupra carora nu am niciun cuvant de spus (in afara poate de “da, accept”) si insotesc pe drum cel putin un copil care se apropie de pubertate. Este o adevarata Aventura. Totul este fluid si nicio zi nu seamana cu alta. Acum am inceput sa inteleg puterea si magia ritualurilor, de ce avem nevoie de ele si de ce ne imbolnavim cand nu le mai avem. Nu militez pentru ritualuri de imprumut sau care nu ne reprezinta. Ci ritualul in sine, fie el cat de simbolic si de personal, secret chiar, este ceea ce consider absolut esential pentru sanatatea noastra fizica si psihica (in caz ca exista vreo diviziune clara intre ele - eu tind sa cred ca nu). Ritualul presupune sa intelegi ca treci printr-o perioada de schimbari si incertitudini si sa accepti ca ai nevoie de insotire, sa o cauti. Ca alegi sa te insotesti cu oameni, idei, animale sau totemuri, este o chestiune strict personala. Dar a constientiza ca treci dintr-o etapa a vietii in alta si ca ceea ce a fost adevarat ieri, azi este fals, ca ai nevoie de timp pentru a cunoaste noile reguli ale jocului din noua etapa si noua ta imagine despre cine esti este crucial pentru sanatatea psihica. La fel ca si natura, trecem prin diferite sezoane ale vietii, fiecare cu frumusetea si darurile sale, completandu-se unul pe altul si dezvoltandu-se unul din disparitia celuilalt.

Prinsa intre nostalgia dupa trecutul care nu mai e si speranta pentru un viitor stabil (fantasmat) imi fac curaj pe zI ce trece mai mult, sa imi ofer darul timpului. Timp pentru prezenta, pentru acceptare a ceea ce nu cunosc si nu pot controla. Si din fericire pentru mine, nu sunt singura in acest proces. Am avut  norocul si inspiratia sa caut si sa gasesc repere si ghizi in ale trecerilor.

Ceea ce va doresc si voua. Si va astept sa povestim.