sâmbătă, 10 februarie 2018

Vremea iubirii (de sine)








Societatea imi aminteste la fiecare pas ca este Februarie (stiti voi, luna aia a indragostitilor, luna in care trebuie sa faci cadouri, sa sarbatoresti cu flori si lumanari, sa cumperi sau sa primesti lenjerie intima si alte asemenea gesturi erotico-romantice).

Iubirea… acest cuvant magic, acest sentiment misterios  pe care ni-l dorim si in jurul caruia se invarte lumea.. ce este de fapt? Nu cred ca cineva stie precis, pentru ca, parafrazand o frumoasa vorba despre Tao, cred ca iubirea despre care putem vorbi, nu este adevarata iubire.
Eros, agape, filia, compasiune, s-au descris si definit atat de multe feluri de iubire, dar explicatiile rationale pentru o stare de natura emotionala ne lasa mai nedumeriti si mai nelinistiti de cele mai multe ori. Si daca putem jura ca am intrezarit ceva din maretia iubirii atunci cand ne indragostim (cand altcineva este receptorul nobilului nostru sentiment), alta este situatia cu iubirea de sine…
Cati dintre noi pot spune cu certitudine ca sunt cea mai importanta persoana din propria viata (fara sa se eticheteze ca egoisti), ca iubirea pentru tot ceea ce sunt (inclusiv sau mai ales, imperfectiunile si trasaturile deloc adorabile) nu le e deloc straina?
Cate fiinte inteleg exact ce inseamna stima de sine, grija fata de sine, respect fata de sine, a fi intr-o relatie de iubire (erotica, spirituala si frateasca in acelasi timp) cu propria persoana (insemnand propriul corp, propriul suflet cu toata populatia lui, propria minte si tot ce mai consideram ca fiind al nostru)?
Stiu ca ati auzit de multe ori ca iubirea incepe cu tine, ca atunci cand te vei iubi pe tine insuti/insati vei putea in sfarsit sa iubesti si pe altii fara teama de a fi vulnerabil, ca atunci cand te vei iubi pe tine nu vei mai cauta validarea in ochii celorlati si asa mai departe…

Nenumarate carti, web-siteuri si workshopuri promit sa ne aduca la indemana mult ravnita stare (de iubire). Ce frumos ar fi sa fie atat de simplu: citesti o carte si/sau mergi la un workshop si, magie! te transformi practic instant intr-un om nou, un om mai bun, plin de iubire, caruia nu ii mai lipseste nimic, care are atata de oferit si pe care nu il mai doare nimic!
Eu nu am vazut niciodata un asemenea miracol. Desigur, faptul ca eu nu am vazut asa ceva, nu inseamna in niciun caz ca el nu ar putea exista, dar judecand dupa cata hartie si cata cerneala s-au folosit pentru cartile de auto-ajutor care vorbesc despre cum sa te iubesti mai mult si mai bine, dupa numarul impresionant de seminarii care promit vindecari radicale si transformari spectaculoase, si uitandu-ma in jur, nu constat o ameliorarea vizibila a situatiei iubirii in lume. Nici macar in februarie, cu tot efortul publicitar aferent, nu vad lumea ca fiind mai tandra, mai iubitoare, mai toleranta, mai grijulie, mai romantica etc etc.

Eu cred ca iubirea de sine este reala (in sensul ca putem avea parte de ea), ca este sursa starii noastre de bine, de echilibru, de incredere si de conectare (atat in interior cu lumea noastra subiectiva) cat si in exterior cu ceilalti oameni si cu natura in general, si, pentru cine cauta mai mult, cu dimensiuni transpersonale.

Psihologia (psihanaliza in special, fie ea freudiana sau jungiana) a studiat si discutat mult despre sursa iubirii de sine si mai ales despre cauzele care ne impiedica sa accesam aceasta stare. Fiecare persoana are o istorie diferita, dar psihanalistii s-au pus de accord, in mare, ca relatiile si mai ales calitatea relatiilor pe care copiii le au cu persoanele care ii ingrijesc de mici (in special cu mamele), constituie baza pe care se construieste ulterior iubirea de sine.
Este mult mai usor sa te pretuiesti si sa te iubesti atunci cand ai fost pretuit, oglindit, iubit, respectat.
Dar iubirea de sine se poate gasi sau regasi, in cazul in care nu ai avut-o sau ai pierdut-o. Se poate, si se intampla, dar este nevoie de implicarea ta totala. E nevoie sa investesti timp pentru a deveni constient/a de continuumul corp-minte-suflet/spirit care te defineste, si de nevoile fiecareia dintre aceste componente. Nevoile variaza de la o perioada la alta, asa ca nu este suficient sa identifici odata o lista de nevoi si sa te preocupi doar sa le bifezi ca satisfacute.
Constiinta de sine este esentiala in acest proces, iar aceasta nu se dobandeste peste noapte, si nici nu se invata din carti si workshopuri. Constiinta de sine, este un proces mereu in derulare, proces care are nevoie la randul sau de anumite conditii.
A te cunoaste este un pas esential pe calea iubirii de sine. Si prin cunoastere inteleg atat constiinta asupra propriilor nevoi, cat si cunoasterea propriului suflet, a propriei personalitati. Avem nevoie de timp si de experienta de viata pentru a ne cunoaste calitatile, dar si limitele si defectele. A cadea la pace cu propria umbra (cu zona intunecata, cu limitarile, patimi mult prea lumesti, aspectele distructive si cele pur si simplu rele ale propriei persoane) nu este un proces facil. Traim intr-o lume deosebit de critica cu pretentii exagerate si standarde de performanta deseori imposibil de atins de catre cei mai multi dintre noi, si aceasta critica si aceasta exigenta devin interiorizate in timp si ne submineaza din interior starea de multumire de sine. Dureaza ceva timp sa identifici ce sta in calea iubirii, si mai dureaza inca ceva timp (un interval imposibil de estimat, care difera de la persoana la persoana) pana cand te poti impaca cu ceea ce esti.  De aici pana la a te iubi cu adevarat mai este doar un singur pas. Dar drumul pana la acest pas este lung, obositor, consumator de energie psihica si plin de detururi. Este drumul pe care oamenii in general isi doresc sa fie insotiti.


E februarie, luna in care se sarbatoreste iubirea. Daca vrei sa te alaturi celor care o sarbatoresc, incepe cu tine. Ce-ar fi sa-ti faci o declaratie sau o promisiune de iubire?

sursa foto: www.succes.com